Pe tabela de marcaj, în locul siglei Stelei apare doar un chenar alb pe fond negru, sub care scrie „Gazde”. În ceea ce îi privește pe oaspeți, pe tabelă apar emblema și numele CSMS Iași.
De asemenea, fotbaliștii Stelei nu au însemnele clubului nici pe echipamentul de antrenament și nici pe cel de joc . Pe echipamente s-a lipit o bandă adezivă neagră pentru a se acoperi însemnele FC Steaua.
Președintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, declarase, vineri, pentru MEDIAFAX, că Steaua va juca meciul cu CSMS Iași în echipamentul de deplasare, fără emblema clubului pe tricouri și doar cu însemnele sponsorului tehnic și ale sponsorului principal.
Argăseală a precizat că a trimis o adresă la MApN, iar în cursul zilei de luni se va întâlni cu reprezențanții acestui for pentru a negocia condițiile folosirii însemnelor clubului. „Duminică vom pune în aplicare hotărârea. Nu vom mai folosi cuvântul Steaua pe echipament și vom juca în tricourile galbene, de deplasare. Am trimis o adresă la MApN prin care am solicitat să ne întâlnim în cursul zilei de luni și ne vom întâlni pentru a stabili condițiile în care vom putea folosi emblema și însemnele clubului. Nu se pune problema să nu putem folosi numele. Suporterii să stea liniștiți”, a declarat Argăseală pentru MEDIAFAX.
Instanța supremă a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua București înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat, prin decizia de miercuri, marca Steaua București înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua București SA.
Clubul de fotbal deținut de Gigi Becali a fost acționat în instanță în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, care a cerut anularea mărcii înregistrate de cel dintâi.
Tribunalul București a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menținută de Curtea de Apel București, în 20 decembrie 2013.
ICCJ a pronunțat miercuri o decizie finală în acest proces, dând câștig de cauză Clubului Sportiv al Armatei. Acesta a fost reprezentat de firma de avocatură Milcev Burbea, specializată în litigii pe proprietate intelectuală.
Printre pârâții din dosar a fost și producătorul de vinuri SC Ostrovit SA. Instanța supremă a decis și anularea contractului de licență încheiat de această societate cu clubul de fotbal, în 2011, pentru folosirea mărcii Steaua pe eticheta unor produse.
FC Steaua a anunțat, tot joi, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, că echipa își va continua parcursul în competițiile interne și internaționale, precizând totodată că va duce la îndeplinire hotărârea ÎCCJ privind marca Steaua.
„În urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 03.12.2014, referitoare la anularea mărcii Steaua București, vă facem cunoscut că am luat la cunoștință și am demarat toate diligențele în vederea ducerii la îndeplinire a acestei hotărâri. În aceeași măsură, îi asiguram pe suporteri și pe iubitorii de fotbal că echipa noastră își va continua parcursul în competitiile interne și internationale”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al Stelei.